Răcelile și infecțiile respiratorii la animale: cum le recunoști și le tratezi corect

Răcelile și infecțiile respiratorii la animale: cum le recunoști și le tratezi corect
Schimbările bruște de temperatură din sezonul rece nu ne afectează doar pe noi, ci și pe animalele de companie. O răceală la câini sau la pisici este o afecțiune frecventă în această perioadă, mai ales atunci când temperaturile scad, iar umezeala și curenții de aer devin tot mai prezenți. Deși pare o problemă minoră, o răceală netratată la timp poate evolua către infecții respiratorii mai serioase, cum sunt bronșita sau pneumonia.
 

De ce răcesc animalele


Câinii și pisicile pot răci atunci când sistemul lor imunitar este slăbit, iar organismul nu mai reușește să lupte eficient împotriva agenților patogeni. Cele mai frecvente cauze includ expunerea prelungită la frig sau umezeală, băile efectuate fără uscarea completă a blănii, plimbările în ploaie sau temperaturi scăzute, contactul cu alte animale bolnave, dar și stresul ori alimentația dezechilibrată.

Pentru a preveni apariția răcelilor, este important ca animalele să aibă un sistem imunitar puternic. Suplimentele și vitaminele pentru câini și pisici pot ajuta la menținerea rezistenței naturale a organismului, mai ales în lunile reci.


 

Simptomele răcelii la câini și pisici


Răceala la animale are simptome similare cu cele ale oamenilor, însă intensitatea lor poate varia în funcție de specie și de vârstă. Printre cele mai frecvente semne se numără:
  • strănutul repetat, tusea sau respirația greoaie;
  • secreții nazale și oculare;
  • lipsa poftei de mâncare și apatie;
  • blană lipsită de strălucire;
  • somnolență.
Dacă simptomele persistă mai mult de două zile sau se agravează, este recomandat un consult veterinar. Medicul va stabili tratamentul potrivit în funcție de cauză — fie că este vorba despre o simplă răceală virală, fie despre o infecție bacteriană mai gravă.

 

Ce trebuie să știi despre infecțiile respiratorii


Infecțiile respiratorii la animale pot fi provocate de virusuri (precum parainfluenza sau herpesvirusul felin), dar și de bacterii care afectează căile respiratorii superioare. Aceste infecții se pot transmite ușor între animale, mai ales în spațiile comune, adăposturi sau parcuri.

Spre deosebire de o simplă răceală, infecțiile respiratorii pot cauza febră, tuse persistentă, respirație zgomotoasă și o stare generală de slăbiciune. În unele cazuri, pot apărea și complicații, precum bronșita sau pneumonia. De aceea, un diagnostic corect și un tratament recomandat de medicul veterinar sunt esențiale pentru recuperarea completă.

Igiena riguroasă a spațiilor, deparazitările regulate și o imunitate puternică sunt cele mai eficiente metode de a preveni astfel de probleme. Dacă animalul tău se confruntă des cu iritații sau sensibilități, este util să afli și despre alergiile la câini și pisici, care pot afecta, de asemenea, sistemul respirator.



Cum se tratează răcelile și infecțiile respiratorii


Tratamentul depinde de severitatea simptomelor. În formele ușoare, este suficientă odihna, hidratarea și menținerea unui mediu cald și uscat. În cazurile moderate sau grave, medicul veterinar poate recomanda tratamente antiinflamatoare, antibiotice sau suplimente care sprijină funcția respiratorie.

Hrana umedă poate fi de ajutor în această perioadă, mai ales dacă animalul refuză mâncarea uscată. De asemenea, este important ca patrupedul să aibă mereu apă curată la dispoziție și să fie ferit de curenți de aer sau schimbări bruște de temperatură.
 

Cum previi răcelile la animale


Prevenția este cea mai bună metodă de a menține sănătatea respiratorie a câinilor și pisicilor. Câteva măsuri simple pot face diferența:
  • evită plimbările lungi în ploaie sau frig;
  • usucă bine blana după baie sau după ieșirile afară;
  • asigură o alimentație completă, bogată în nutrienți;
  • administrează suplimente pentru susținerea imunității, mai ales în sezonul rece;
  • mergi periodic la control veterinar pentru verificări de rutină.

Dacă nu știi ce suplimente sunt potrivite pentru sezonul rece, poți citi articolul Ce suplimente și vitamine au nevoie animalele de companie în acest sezon.

Un organism puternic este cel mai bun scut împotriva răcelilor. Printr-o dietă echilibrată, îngrijire adecvată și atenție la semnele timpurii, animalele de companie pot trece fără probleme peste sezonul rece.

Răcelile și infecțiile respiratorii la animale nu trebuie ignorate. Chiar dacă la început par ușoare, ele pot evolua rapid dacă nu sunt tratate corespunzător. Observarea atentă a simptomelor, vizita la medicul veterinar și o îngrijire corespunzătoare sunt pașii esențiali pentru o recuperare completă.

Pe VetPlanet.ro poți găsi categorii dedicate pentru produse care sprijină imunitatea și sănătatea respiratorie a animalelor, astfel încât să le oferi companionilor tăi protecția de care au nevoie în sezonul rece.
 

Suport clienți L-V: 10:00 - 20:00 , S-D: 10:00 - 14:00

0749 839 839 comenzi@vetplanet.ro

Compara produse

Trebuie să mai adaugi cel puțin un produs pentru a compara produse.

A fost adăugat în wishlist!

A fost șters din wishlist!